Un "complot" uimitor de bun împotriva mea

22 September 2009, 12:25:37

Să scriu, să mănânc roşii mici, să programez (freelancing shit) sau să mă duc la pescuit? Nu este tocmai o dilemă shakespeareiană dar din fericire există o cale prin care pot să împac capra, varza, pe cititorii mei, partenerii de afaceri şi nici peştişorii n-o să rămână fără motive de suspans. Prima dată o să scriu despre complotul pe care l-am observat în ziua de ieri. Asta până nu se răceşte ideea din mintea mea. Este un complot bun împotriva mea în care societatea încearcă să mă transforme într-un om mai liniştit şi mai bun.

21 septembrie 2009. Mă trezesc cu greu la ora 6:30. E logic pentru că m-am culcat abia pe la ora 1:30. Nici să mănânc nu am mai avut timp. Rezolv treburile prin baie şi mă grăbesc cu un dezgust total spre staţia de maxi-taxi. Ştim foarte bine deja din ce cauză. Somnoros şi morocănos cum eram, observ că maxi-taxiul opreşte în staţie şi eu sunt la vreo 500 de metrii de staţie. Ce bine, scap maxi-taxiul şi nu trebuie să mă duc la condus. Va trebui să am pielea de pe obraz cam gros în faţa instructorului, dar nici aşa nu voi opri maxi-taxiului. Mi-e lene, mi-e somn şi sunt morocănos în dimineaţa asta.

Urcă oamenii în maxi-taxi şi vehiculul stă într-un loc. Eram uimit. Precis se întâmplă ceva în maxi-taxi. Vreun scandal printre sardiniile aglomerate. Ajungând la vreo 50 de metrii de vehicul am început să alerg uşor cu viteza unui fotbalist leneş care se află în mahmureală totală. Urc în maxi-taxi. Jumătate era gol, deci aveam loc. Atunci mi-am dat seama că nu eu eram în întârziere ci firma de transport a trimis un vehicul în plus. Am mai stat câteva minute în staţie după care am pornit spre destinaţie. Până în Reghin NIMENI nu a stat în picioare. Deci se poate!

Şi de la acest prim contact cu o nouă zi şi aceeaşi oameni în aceeaşi ţară care până alaltăieri era de căcat, am avut parte doar de surprize plăcute care au ucis starea mea morocănoasă. În cafeneaua unde obişnuiesc să îmi beau cafeaua dinaintea şedinţei de condus, servitoarea mai mereu era sictirită de munca ei. Am cerut o cafea şi un corn. N-a înţeles bine şi m-a rugat să mă servesc din frigider. Atunci mi-am dat seama că ea a crezut că vreau cafea cu cola. L-am corectat. Culmea!!! A zâmbit şi a fost o dulce. Cu asemenea atitudine dacă insista, poate îi făceam şi un masaj cu ulei.

Apoi am ieşit la intersecţia unde trebuia să aştept instructorul. Stăteau doi jandarmi la o trecere de pietoni care este foarte frecventat de către elevi. Rolul lor era să aibă grijă de ei. Vorbim despre o intersecţie (lângă biserica săsească din Reghin) destul de liniştită dar dimineaţa între orele 7:30-7:55 e jale mare acolo!!! Jandarmii erau super preocupaţi cu responsabilităţile lor, cu chef de muncă şi foarte amabili. Asta în contradictoriu cu prestaţiile lor din dimineaţa de vineri. Hmmm... ce s-a întâmplat?

În timpul şedinţei de conducere până şi participanţii la traficul rutier erau calmi şi răbdători. N-aş zice că sunt un neîndemânatic dar poate că de vreo două ori am încetinit mai mult decât se aşteptau ceilalţi, din cauza gropilor bineînţeles. Pentru că îmi place să am grijă de o maşină chiar dacă nu este al meu. Şi nimeni nu m-a claxonat. Începusem să îmi fac griji. Dacă aş fi bolnav mintal poate m-aş fi gândit că toţi sunt cu ochii pe mine.

Am plătit o factură la bancă. Banc Post. Aici totul era ca înainte. Amabilitate de la paznicul de la intrare până la casierul cu care deja ne cunoaştem din vedere.

Apoi am decis să intru într-un magazin să îmi iau o îngheţată. Folosindu-mă de acest prilej în care se părea că toată lumea e binedispusă în această zi de luni şi de faptul că magazinul era gol şi servitoarea era cu spatele (o cunosc bine), am trecut la figurile mele de doi lei şi i-am zis pe un ton superior:

- Bună ziua domnişoară! ... şi am zâmbit călduros.

De obicei vorbesc cu ea la per tu. Se întoarce, zâmbeşe, mă serveşte. Hălesc şi ling îngheţata după care îmi zic că e timpul să forţăm limitele şi decid să vin acasă cu trenul şi nu cu maxi-taxiul dacă tot am tren la 11 şi ceva. O mică ţeapă aici. Eu m-am aşteptat ca maxi-taxiul să prindă bariera într-o localitate, dar se pare că a scăpat din cauză că trenul a întârziat. Am zâmbit. Am revenit în România cea cunoscută de către mine. Dar la verificarea biletului de către controlor am rămas din nou cu gura căscată. A fost super amabil!

- Bună ziua domnule. Vă rog să îmi prezentaţi biletul de călătorie în cazul în care nu l-aţi prezentat deja.
- Bună ziua. Poftiţi.
- Mulţumesc. Vă doresc o zi superbă!
- Muuulţumesc ... (am zis asta pe un ton uimit şi în acelaşi timp satisfăcut).

Deci se poate băi! Se poate ca fiecare să îşi vadă de treaba lui, să pună pasiune în ceea ce face şi dacă printr-o coincidenţă absurdă dacă ar aspira la mai multe în viaţa lui de om normal, atunci să nu uite să neglijeze nici responsabilităţile lui din PREZENT!

V-a ieşit faza de ieri dar ceva îmi spune că nu o să ţină prea mult. Permiteţi-mi ca deocamdată să fiu un pic sceptic. Să aveţi o zi strălucită!

Etichete · societate · comportament · pozitiv