Pierdut printre gânduri ofensive

23 January 2009, 00:25:00

Tot respectul meu pentru doctorii cu diplomă dar eu am o problemă cu ei. Nu-mi place să-i văd la serviciu. Eu nu sunt obişnuit cu ei. Eu îi vizitez din an în paşte şi poate chiar mai rar. Azi însă iar mă duc la ei. Înaintea acestor vizite simt o nesiguranţă în mine. Sunt bulversat, sensibil şi poate mi-e puţin frică de întâlnirea cu ei.

În schimb îmi place de JR. Cine a urmărit serialul Dallas ăla ştie despre cine vorbesc. Unii l-au atacat cu cărămizi, alţii au strâmbat din nas când l-au văzut pe Larry Hagman cel care jucase rolul lui Jocky Ewing. Mie mi-a plăcut felul în care îşi apăra interesele şi cum clădea viitorul copilului său. Chiar şi în ciuda metodelor sale. Mentalitatea de învingător conta pentru mine. A fost singurul personaj care reuşea să mă ţină în faţa micilor ecrane din acel serial. Restul era sirop dulce.

Cel târziu până la ora 12 (prânz) voi afla dacă azi am reuşit să fac un pas imens în viaţa mea ori dacă acest pas se va lăsa aşteptat. Mi-ar plăcea ca momentele sictirite care s-au înmulţit în viaţa mea din ultima vreme să dispară. Am nevoie de acest pas. Azi trebuie să fiu un ambiţios ca JR.

Etichete · ·

  1. anonim anonim a scris pe 23 January 2009, 10:39:52

    Foarte multi doctori sunt incompetenti.
    Este foarte trist ce se intampla in spitale.
    Intri cu o boala si iesi cu 3, daca nu dai spaga nimeni nu te baga in seama, iar multe operatii nu sunt facute bine.
    Tu ai avut vreodata vreo operatie?
    Succes!

  2. Nicu Alecu Nicu Alecu a scris pe 23 January 2009, 13:09:41

    Cumva faci analize medicale pentru angajare, Miki? ;)

  3. Henrich Henrich a scris pe 23 January 2009, 13:13:32

    Pentru angajare NO WAY! Nu oricine isi permite plafonul minim pentru care eu mai ies o data in oras. Ca de ex. Nikoi nu se vinde ca Nike. Exact si la brandurile cu firmele de web design. Analizele sunt din cauza unor probleme mai serioase.

  4. Henrich Henrich a scris pe 23 January 2009, 14:33:04

    @anonim, eu nu m-am referit la incompetenta ci de frica care apare la vazul lor. Adica daca ii vezi in halat atunci ai ceva probleme de sanatate si nu e bine. De aici si frica. :)

  5. Henrich Henrich a scris pe 23 January 2009, 17:01:22

    P.S.: Pentru cei curiosi ... pasul cel mare am reusit sa-l fac si aici nu ma refer la vizita de la dentist ci un pas mult mai important. Necesita si un alt pas mare dar e ok, sunt pe drumul cel bun.

  6. brontozaurel brontozaurel a scris pe 23 January 2009, 20:35:02

    Nu pot decat sa admir ambitia care-l caracteriza pe JR, dorinta de a reusi "no matter what, no matter how" :D De, instinctele mele razboinice :P

    Cand am citit primul paragraf m-am gandit ca eu ti-as dori sa ai nevoie cat mai rar de serviciile lor :D Apropo, am primit o urare simpatica de sarbatori (probabil trimis la n persoane, dar oricum amuzant) de la un doctor, ceva in genul sunt de garda, sa NU ne intalnim la serviciu :D

    Si iti dau perfecta dreptate, nu e placut sa stii ca e ceva in neregula cu tine. Cat de repede reusesti sa-ti alungi gandurile neplacute depinde de cat de bine si de repede se pricepe omul sa-ti castige increderea. Si asta are dupa mine 2 componente: sa se poarte cu tine in asa fel incat sa te ajute sa te relaxezi si sa iti demonstreze ca e competent.

    Cand am ajuns in vara cu aripa rupta la urgente am fost foarte neplacut impresionata de cum arata holul, la vederea icoanelor de pe pereti imediat m-am gandit ca o fi un mesaj subtil de "Dumnezeu sa va ajute, ca noi nu suntem in stare" - brrr! M-au enervat ca ma tot intrebau ce am patit, iar mie imi venea sa le urlu sa ma lase in pace cu intrebarile si sa ma repare odata si sa ma trimita repede inapoi acasa!!!

    Si totusi... s-au purtat asa frumos cu mine si doctorul si rezidentul care erau la camera de garda in noaptea aia si doctorul care m-a operat si un alt doctor care mi-a dat telefonul lui sa anunt lumea (ca eu n-aveam tel la mine) incat... ma crezi ca apoi mi-a fost imposibil sa nu imi vina sa zambesc de fiecare data cand ii vedeam? :) cred ca eram ca un catelus vesel care tot da din codita :D

    La fel si cu doctorul de la sala despre care am si scris in dimineata asta. A tras tare de mine si s-au vazut rezultatele (pozitive :D desigur). Si chiar daca am avut momente in care era sa lesin de durere, momente in care imi venea sa las totul balta ca nu ma descurcam la un exercitiu sau altul, a stiut sa ma motiveze, sa glumeasca mereu cu mine... si mi-a devenit chiar simpatic :D

  7. cristina cristina a scris pe 28 January 2009, 08:46:17

    eu cred ca esti ambitios in general, frica e doar un gand care poate disparea cat ai zice peste!; mai ales cand e vorba de dentist; cand e vorba de lucruri mult mai serioase atunci automotivarea si increderea in sine trebuie sa inceapa sa "lucreze"

  8. Henrich Henrich a scris pe 28 January 2009, 10:58:33

    am si eu momentele mele mai slabe dar revin repede pentru ca sunt un tip superorgolios ... urasc sa pierd sa raman jos ... deci am nevoie de actiune si sa-mi continui drumul in directia SUS :D

  9. cristina cristina a scris pe 28 January 2009, 13:29:22

    asa si trebuie sa privim inainte niciodata inapoi sa vrem sa ajungem cat mai SUS

  10. Henrich Henrich a scris pe 14 June 2009, 16:49:51

    SUS SUS

    INAINTE INAINTE

  11. cristina cristina a scris pe 14 June 2009, 16:51:59

    rascolesti prin arhive miki? :)

  12. Henrich Henrich a scris pe 14 June 2009, 16:57:21

    Da Cristina. Arhiva imi ofera amintiri. Amintirile creeaza imagini. Imaginile alcatuiesc noi planuri. JR Henrich is back !!! :D

  13. cristina cristina a scris pe 14 June 2009, 17:01:35

    "is back"......hmmmmm ai fost "pierdut" cumva in ultimul timp si acum te-ai regasit?
    ...te ridici mai puternic si mai ambitios decat niciodata.....ai sentimentul de invingator.....

  14. Henrich Henrich a scris pe 14 June 2009, 17:06:50

    Da. M-am mintit patru luni de zile. De parca dormeam ca ursul in timpul iernii. Nu am vrut sa vad evidentul. Nu stiu ce va urma dar stiu ce voi face. Oricum nu are legatura cu articolul. Blogul asta este special. Oricine poate citi, dar putini pot intelege.

    Poate ca este timpul pentru un nou serial codat. Doar cei mai fantastici cititori vor fi capabili sa-l inteleaga.

  15. cristina cristina a scris pe 14 June 2009, 17:13:30

    abia astept :) suna a provocare. sper sa fiu si eu printre cei fantastici.
    cu totii trecem prin momente din astea, in care cele mai evidente lucruri refuzam sa le vedem......si cand viata ne loveste.....nu stim de unde sa ne mai adunam. dar important e sa trecem peste. important e sa gasim in noi forta suficienta sa ne refacem.
    "ceea ce nu te omoara, te face mai puternic" si mare adevar e asta...

Comentează acest articol

* = câmpuri necesare

:

:

:

* Comentariile cu adresele de email fake se vor sterge fara explicatii! Adresele de email nu sunt publicate pe acest blog.

:


8 + 5 =



LaptopGear.ro - booq&crumpler

Tamada.ro

Reclama ta AICI - foloseste formularul de contact - click AICI

 

Pagina s-a încărcat în: 0.307329 secunde